Selectia implantului pe baza masuratorilor anterioare, poate asigura rezultate postoperatorii mai bune cu o rata net mai redusa a reviziilor ulterioare, dupa cum este subliniat in literatura de specialitate.
Cercetatorii au conceput metode bazate pe date culese prin masuratori topometrice individuale, utilizate de plasticieni pentru selectia implantelor potrivite ca dimensiuni.
Este de subliniat si evident ca sistemele de planificare bazate pe masuratori clinice ale toracelui si sanilor, ”limiteaza” alegerea implantului, la cel mai potrivit pentru respectarea armoniei si proportiilor, cu cea mai redusa rata a reoperatiei ulterioare. Prin comparatie, este alegerea implantului, conforma doar cu preferintele pacientei sau chirurgului in absenta masuratorilor prealabile sau chiar in prezenta unor sisteme de analiza dimensionale, care servesc doar scopului initial.
In ce priveste alegerea tipului de implant, ca forma, adica implante rotunde sau anatomice, multiple studii, sugereaza ca diferentele sunt nesemnificative mai ales in cazul pozitionarii subpectorale, astfel ca utilizarea de rutina a implantelor anatomice, nu este justificata. Desi introduse relativ recent, implantele anatomice au cunoscut o crestere exploziva, datorita probabil ideii de marketing, cum ca rezultatul este mai natural decat in cazul implantele rotunde, vizibil mai ales la nivelul polului superior (plat versus convex). Rezultate similare au fost obtinute in studii anterioare cu cele doua tipuri de implante, utilizate in reconstructia mamara.
Aceste rezultate, pun sub semnul intrebarii preferinta pentru implantele cu forma anatomica, intrucat riscul complicatiilor (malrotatia) si pretul este semnificativ mai mare, rezultatele naturale putand fi obtinute cu ambele tipuri de implant.
Totusi, in cazurile pacientelor cu un torace inalt sau lat, cu un pliu cutanat sub 2cm, astenic, este de preferat implantul anatomic potrivit si conformat pentru atingerea armoniei formei si proportiilor corporale.
Tipul constitutional astenic cu un pliu cutanat si parti moi slab reprezentate, se confrunta in evolutia postimplant dupa formarea capsulei periprotetice, cu o aparenta evident disarmonica, prin trecerea brusca intermamara si perimamara, cu aspect de sani separati.
O combinatie de tehnici pot asocia transferul de grasime, augmentarii mamare in acelasi timp sau ulterior aparitiei deformitatii.
Se recolteaza grasime din zone donatoare cum ar fi abdomenul, coapsele, etc. Dupa procesare, grasimea se injecteaza cu canule in zonele de trecere abrupte mediale sau unde este nevoie.
Aspectul ulterior este integrat, mult mai natural si armonios cu un grad ridicat de satisfactie, spatiul intermamar se micsoreaza, se sterge delimitarea neta cu o tranzitie neteda dintre sani.
Ingustarea spatiului dintre glandele mamare este un deziderat care vine in sprijinul unei aparente naturale si atractivitati superioare, postaugmentare mamara.