Orice traumatism deschis la nivelul pielii sau mucoaselor, se soldeaza cu o cicatrice care e tradusa prin eruptia tesutului conjunctiv din derm prin discontinuitatea epidermului la suprafata. Desi definitiv, acest proces ireversibil nu exclude reducerea dimensiunii, inaltimii cicatriciale si repozitionarea pe cat putinta in zone semivizibile sau invizibile. 

Cele mai suparatoare tipuri de cicatrici sunt cele dehiscente, subdenivelate, cheloide si hipertrofice. Tratamentul difera in functie de tipul cicatricii, vechimea ei, etc. 

Se face o incizie care circumscrie cicatricea in tesut sanatos, se indeparteaza “in bloc” si se sutureaza in 2-3 straturi cu sau fara ancorare in profunzime. Uneori pentru a exclude o cicatrice extinsa, si pentru a reduce tensiunea in plaga, se indica folosirea unor expanderi siliconici  de diferite forme si dimensiuni.

O linie fina de sutura va inlocui vechea cicatrice cu  una  subtire, plata, usor de confundat cu pielea din jur. Pentru a preveni dezvoltarea aberanta ulterioara in timpul ramas pana la maturarea cicatricii se folosesc geluri, plasturi de silicon care functioneaza pe principiul presoterapiei si alte unguente sau creme anticicatriciale. Alte tratamente locale includ  injectarea intracicatriciala  a diversilor agenti, dermabraziunea, filingul, laserul, etc. 

Cicatricile subdenivelate, retractile pot fi ameliorate prin subscizie si injectare de filere. 

Tatuajele in functie de zona, intindere si profunzime se pot trata cu laser depigmentant sau chirurgical ca mai sus.  

Desi standardele de estetica in ce priveste incadrarea urechilor proeminente in ansamblul armonios al fetei tind sa se suprapuna, ele variaza totusi in corespondenta directa cu specificul diverselor culturi ale lumii.

Primul pas in evaluarea pacientilor candidati la otoplastie este determinarea cauzelor deformitatilor auriculare, cea mai frecventa fiind stergerea sau dezvoltarea insuficienta a antehelixului, helixului, hiperdezvoltarea concai, proeminenta lobului auricular, etc. De asemenea urechea proeminenta poate fi parte a unei deformitati complexe auriculare: macrotia, urechea Stahliana si alte sdr. malformative faciale, sdr. malformative vasculare, neurovasculare, etc.

În jurul varstei de 4 ani, urechile sunt crescute aproape in totalitate, astfel ca dincolo de aceasta varsta, ele pot fi abordate chirurgical, la “initiativa copilului” care constientizeaza defectul datorita socializarii in gradinite.

Pentru majoritatea, operatia este facuta in copilarie in intervalul 4-14 ani, de cele mai multe ori parintii isi aduc copii cu urechi proeminente la consultatie in vederea operatiei, pentru ai scuti de umilinta si rusinea la care ar fi supusi de alti copii( dupa modelul experientei personale). De asemenea datorita gradului mare de satisfactie imediat si postoperator, uneori si parintii aleg sa isi faca interventia dupa exemplul copiilor.

Planificarea operatiei se face dupa temporizarea prealabila,  copilul devine constient si motivat de atentia exagerata a celorlalti copii pentru aspectul disarmonic eventual asimetric al propriilor urechi si isi exprima dorinta de a schimba lucrurile...

Exista contraindicatii relative ale otoplastiei, cum ar fi: frica exagerata fata de ideea de chirurgie invaziva cand se recomanda amanarea momentului operator; de asemenea istoricul pozitiv al unor infectii otice recente cu drenaj auricular si semne de activitate, etc.

Otoplastia clasica cu variantele de tehnica corespunzatoare defectului abordat, are o invazivitate destul de ridicata dar si eficacitate crescuta.

Singura, abordarea conservativa perinatala neinvaziva de preferat (in primele 2 saptamani pana la sase luni), se face prin aplicarea unui dispozitiv maleabil fixat cu stripuri.  Odata trecuta perioada neonatala, nivelul estrogenilor materni din circulatia fetala se reduc pana la disparitie iar cartilajul isi pierde plasticitatea; ramane optiunea chirurgicala capabila de a corecta asimetria sau defectul auricular.

Recent a aparut tehnica conservativa percutanata “fara bisturiu”, care actioneaza doar la nivelul cartilajului auricular insuficient dezvoltat cu o aplicatie larga in defectele si asimetriile urechii.

Metoda pusa in practica de Dr. V. Nicula medic primar chirurgie estetica si plastica, nu necesita internare, dureaza 30’-45’ in anestezie locala , nu implica taieturi ci doar aplicarea de fire percutane care nu se scot ca la operatiile clasice. De asemenea evolutia postoperatorie este mult scurtata, riscurile(infectii, condrite si, hematoame, asimetrii minore) si durerile mult reduse prezente doar in prima zi. Recuperarea si integrarea socioprofesionala e scurtata la 7-10 zile, nefiind afectata decat de prezenta tumefactiilor si echimozelor, de multe ori nefiind neaparat necesara prezenta bentitei.

În ultimul timp aceasta procedura a inlocuit cu succes tehnica clasica(Mustarde), pentru probleme ale antehelixului, deoarece nu sunt necesare ingrijiri deosebite(procedura fiind inchisa) si complicatiile sunt mult reduse.

Augmentarea peniana se obtine cu ajutorul unor tehnici minim invazive care au drept rezultat cresterea lui in dimensiuni (lungime-grosime sau ambele). Alungirea peniana se face prin eliberarea structurilor ligamentare de la baza organului care ancoreaza corpul penian de osul pubis si avansarea anterioara progresiva mentinuta prin elongatie.

Aceasta tehnica se bazeaza pe realitatea ca mai mult de o treime din corpul penian se afla ingropata sub osul pubis. Ligamentele de ancorare sunt cele care men?in acest “dezavantaj”. In timpul operatiei se sectioneaza aceste ligamente si se avanseaza corpul penian “in bloc” cu pielea de la baza lui. De asemenea când e cazul penisul “se pune in evidenta” prin lipoaspiratia  grasimii prepubiene, la cei cu depozite locale considerabile.

Mentinerea si evolutia prin intindere corpului penian se face cu dispozitive externe de expandare. Astfel se pot ob?ine alungiri peniene in medie de 4 cm si chiar mai mari. Îngrosarea peniana se obtine prin injectarea in acelasi timp sau ulterior a filerelor, dar cea mai uzitata ramâne grasimea autologa recoltata din zonele donatoare (abdomen, coapse). Priza partiala a grasimii face ca procedeul sa necesite uneori o reinjectare (lipofilling sau adipofilling), in functie de aspectul propus. 

Liftingul scrotal este metoda de a repozi?iona ascendent testiculele in scrot prin reductia continatorului (scrotal) de obicei in regiunea inferioara. Astfel se recapata aspectul tonic, ferm si juvenil al scrotului, increderea, respectul si identitatea masculina.

Are ca scop recoltarea cu instrumente microchirurgicale a firelor de par cu radacina din zone permanente, si introducerea lor in orificii mici din zona deficitara sau absenta in fire de par. Foliculii de par astfel transplantati sunt mai rezistenti, pastrand caracteristicile zonei donatoare. Consultatia va stabili nivelul liniei paroase, numarul de sedinte, intervalul dintre interventii, numarul de grefe/interventie, precum si costul tratamentului. 

Nu orice pierdere a parului se preteaza la implantul de par, diagnosticul trebuie bazat pe o anamneza, examene clinice si de laborator. Boli de sistem ca lupusul eritematos, sclerodermia sau boli dermatologice ca: alopecia areata activa, lichenul plan, sunt nerecomandate transplantului folicular. Preoperator se vor efectua testele de laborator, se va evalua zona donatoare in ce priveste densitatea, textura, numarul de sedinte potentiale.

Restrictii
- se evita consumul de aspirina, antiimflamatoare nesteroidiene, anticoagulante, 7 zile inainte si 2-3 zile dupa procedura.
- interzicerea fumatului 2 saptamani inainte si dupa operatie.
- parul va fi spalat cu sampon antibacterian inainte de sedinta.

Anestezia utilizata este cea localacu analgo-sedare intravenoasa. Operatia se va face cu pacientul in decubit dorsal de obicei, monitorizarea functiilor vitale: puls, tensiune arteriala, oximetria periferica.Se va recolta dupa infiltratia locala a zonei donatoare, o portiune de piele bogata in foliculi pilosi cu lungimea de 4-5 cm si latimea de  1-2 cm. Zona donatoare se va preta la sutura directa, cicatricea in urma vindecarii fiind foarte subtire si putin vizibila. 

Din fragmentul de piele recoltat sub magnificatie de 6-8 ori, se izoleaza si se obtin grefe de 2-3 foliculi pilosi, care vor fi implantate la nivelul zonei receptoare in incizii plasate “in tabla de sah”. Firele prea apropiat plasate pot fi excluse de presiunea creeata, iar vascularizatia poate suferi. Aceasta este cauza recurgerii la mai multe sedinte, pana la obtinerea unei densitati capilare apropiate de cea dorita. Totusi niciodata zona receptoare grefata nu va avea un aspect identic cu cel al zonelor cu densitate normala.

Postoperator se aplica un unguent cu antibiotic, pansamentul gras aplicat fiind sustinut de o capelina pentru 2-3 zile. Vor fi prescrise analgetice pentru ameliorarea discomfortului. Capul va fi mentinut ridicat la 45 grade in primele nopti, este evitata aplecarea capului pentru activitatile cotidiene; activitatile fizice intense 5-7 zile. Spalarea parului e permisa dupa a 5-a zi. Pot aparea in functie de raspunsul inflamator individual si suprafata grefata, tumefactia fetei, echimoze care trec spontan in cateva zile. Stresul vascular poate determina caderea parului astfel ca firele de par vor reaparea dupa 6 saptamani.