Rinoplastia se practica si în cadrul unor operații mai complexe cum ar fi: liftingul cervico-facial, alături de remodelarea pleoapelor, mărirea buzelor, implantele faciale sau augmentarea regiunii malare cu fillere, injectarea toxinei botulinice etc. Se insistă pe acordul părinților pentru a evita o “toană de moment”. Nu există o limita superioară în cazul rinoplastiei la vârstnici, dacă starea de sanătate este bună și permite efectuarea intervenției.
De asemenea, problemele de respirație cauzate de anomaliile structurilor interne pot fi corectate cu ocazia intervenției de ordin estetic: turbinectomii reducționale, septorinoplastii, rinoplastia cu despicături congenitale a buzei.
La prima consultație, se pune evidențiază elementele care urmează a fi corectate, ajutând astfel chirurgul să estimeze daca așteptarile sunt realiste sau nu. Este important a avea o imagine clară despre cum va arăta postoperator nasul, conștient fiind de limitele procedurii.
Este necesar a furniza medicului curant toate informațiile legate de istoricul individual, afecțiuni anterioare sau existente, tratamente efectuate sau în curs. De asemenea, medicul va furniza toate informațiile, înlăturând nelămuririle legate de operație.
Candidatul ideal, pentru operația de rinoplastie:
- pacienții cu nas mare, disproporționat, depășind standardele de armonie
- cei cu nasul lațit la vederea frontală
- cei cu nasul deviat lateral, excentric, asimetric
- prezența cocoașei dorsale, vizibilă din profil
- vârful nasului lat, bifid, îngrosat
- vârful nasului plonjat, căzut,
- nările extrem de largi,
- nas modificat posttraumatic sau postchirurgical.
Evaluarea preoperatorie va începe cu un scurt istoric medical individual, accentuând condițiile medicale existente (dificultăti de respirație, dependent de picături, alergii), tratamente, proceduri anterioare efectuate.
Examenul local se va face cu inspecția exterioară, marcarea reperelor corecte, interioară cu speculul nazal. Se va estima calitatea pielii, dimensiunile, asimetrii, forma.
Rezultatul rinoplastiei este personalizat conditiilor locale (forma, dimensiuni nas, forma fetei), scopul chirurgului fiind de a obține cele mai bune rezultate. Modificările includ reducerea dimensiunilor nasului (lungime, lățime), îngustarea nărilor, vârfului nasului, modificarea unghiurilor. Tehnicile folosite țin cont de scopul preoperator convenit cu chirurgul.
Rinoplastia poate fi închisă (inciziile sunt practicate invizibil în interiorul narinelor) sau deschisă (când inciziile marginale din narine sunt prelungite semivizibil pe columela). Prin incizii minime se corectează forma și dimensiunile nasului, actionând asupra cartilajelor și oaselor nazale care constituie scheletul de susținere. Frecvent oasele nazale trebuie repoziționate, pentru ridicarea și subțierea dorsului nasului. Nu de puține ori e necesară substituția de cartilaj în zonele cu susținere insuficientă.
Pregătirea preoperatorie impune renunțarea la fumat, evitarea aspirinei, antimflamatoarelor nesteroidiene, suplimentelor cu acțiune asupra coagulării sângelui. De asemenea, analizele preoperatorii, cele de sânge, EKG, ex. cardiologic sau de interne, sunt obligatorii.
Anestezia poate fi locală eventual cu cooptarea unor blocuri regionale sau generală în cele mai multe cazuri care necesită remodelarea scheletului osteocartilaginos. Operatia se poate face în spital sau în ambulator.
Postoperator, pansamentele si mesele narinare se aplica împreună cu atela dorsală. Se recomandă repaos cu capul elevat la 45 grade, cu activitatea fizică restrictionată primele zile, evitarea aspirinei și antiimflamatoarelor în prima saptămână. Mesele și pansamentele se schimbă a doua zi, atela se suprimă la 5-7 zile. Vânătăile dispar în prima saptămână, tumefacția poate dura pana la 3 saptămâni. Varful nasului se dezumflă în totalitate după câteva luni.
Scopul unei operatii de rinoplastie este obținerea unui nas cu aspect natural care se integrează armonios în contextul facial. Rezultatul final poate fi interpretat la 1 an, deși este vizibil încă de la 3 sâptămâni postoperator. Ocazional un touch-up poate fi necesar pentru un rezultat cât mai bun.
Reintegrarea socioprofesională se face după prima săptămână cu revenire la normal dupa 3 săptămâni. Se evită expunerea solară câteva luni, se aplică creme de protecție cu SPF 50. Ochelarii pot fi purtați după 3 luni. Deși rezulatele rinoplastiei sunt permanente, senescența naturală se suprapune în timp.
Revenirea la control se va face la intervale regulate 3-6-12-18 luni, după caz.
Puteți citi mai multe despre operația de rinoplastie aici.
Foto înainte și după rinoplastie, aici.