Senescenta extrinseca este urmarea actiunii indelungate a noxelor ambientale sau profesionale care suprapun o degenerescenta suplimentara a pielii. Cea mai frecventa este fotosenescenta. Astfel pielea se usuca, devine mata cu pete pigmentare si multiple riduri statice. Tratamentul este combinat din mai multe proceduri cosmetice: peeling chimic, laser resurfacing, fillere si toxina botulinica.

Deci fiecare individ sufera o imbatranire intrinseca, naturala, corespunzatoare varstei cronologice peste care se suprapune mai mult sau mai putin o imbatranire extrinseca proportionala cu durata expunerii la noxe (in special expunerea solara). Si totusi, cu totii suntem martori ai prezentei unor persoane bine intretinute care nu-si arata varsta, dar si a altora, in special din mediul rural care au fata brazdata de riduri…

Ce face diferenta, in afara de expunerea diferita la noxe, ar mai fi zestrea genetica si modul in care in decursul vietii intelegem sa ne opunem deteriorarii constante a propriului organism prin alimentatie echilibrata, activitati recreative in aer liber, practicarea activitatilor sportive constant etc.

Nu in ultimul rand, suplimentele cu antioxidanti puternici se opun actiunii oxidative a radicalilor liberi si se adauga activitatii proprii antioxidante a serului.

Cel mai eficient tratament este intotdeauna cel tintit, care in acest caz se adreseaza fetei. Acesta poate fi minim invaziv, procedeu cosmetic: injectarea toxinei botulinice, fillerelor, peelingul chimic, laser resurfacing, pana la procedeele mai invazive cum ar fi liftingul facial, sprancenos, implantul facial, etc.